Binele pe care ni-l face răul 1

Toți știm că Dumnezeu ne poate binecuvînta, promova și vindeca, dar nu întotdeauna realizăm că EL ne folosește chiar și dușmanii, tocmai pentru a ne face Bine. Ceea ce pare dezamăgire, dușmani, trădare, criză, de fapt, e modul în care îți poți împlini destinul, chiar dacă nu îți place. Tot scenariul acesta neplăcut, face parte din planul lui Dumnezeu pentru a te duce, nu unde vrei tu, ci unde El vrea.

David ar fi fost cunoscut doar ca cioban, dacă n-ar fi fost Goliat. Goliat a fost pus în mod strategic în calea lui David, nu să-l înfrîngă, ci să-l promoveze. Fără Goliat, David n-ar fi urcat pe tron.

Nu vă mai plîngeți atîta de dușmani și obstacole. Ele sunt greutăți, dar de fapt sunt și scări pentru a urca pe tronul tău pregătit de Dumnezeu, pentru a-ți atinge destinul.

Fii atent: Dumnezeu l-ar fi putut promova pe David prin Saul, schimbîndu-i inima, dar a ales să-l binecuvînteze, nu prin prieteni, ci prin dușmani. Domnul poate să îți folosească dușmanii tocmai pentru a te promova. Ăia care te vor jos, Dumnezeu îi folosește în nenumărate cazuri în mod misterios, tocmai pentru a te împinge în sus.

E foarte interesant faptul că după ce David l-a înfrînt pe Goliat, nu mai auzim absolut nimic despre uriaș. Știți de ce? Goliat a fost creat pentru a servi scopului lui David. Parte din destinul său a fost să determine cine va deveni David.

Unii oameni vor încerca să te distrugă și descurajeze. Dar Dumnezeu a decis ca prin aceste conexiuni dușmănoase, să te mute într-un alt loc sau a te promova.

Există goliați trimiși în calea ta cu scopuri bine definite.

Dacă nu înțelegi aceste principiu te vei descuraja. „De ce mi se întîmplă mie asta”? Opoziția aceea nu-i pentru a te opri, ci pentru a te întării și promova. Cînd o învingi, nu numai că pășești într-o nouă dimensiune, dar cei de lîngă tine vor vedea favoarea pe care Domnul ți-o dă ție.

Uneori Dumnezeu va pune în calea ta un dușman care să te călească și promoveze. Cu scopul de-a te stîrni, de-a deveni efervescent, în clocot pentru EL.

Să știți că la unii dușmani chiar ar trebui să le facem cinste, pentru că opoziția corect înțeleasă, te împinge în locul pe care Dumnezeu l-a pregătit pt tine. Deseori dușmanii, fără să vrea și fără să știe, te catapultează în mod dureros … în success, în voia lui Dumnezeu, mai mult decît prietenii.

Nu uitați, Domnul ne întinde masa în fața dușmanilor noștri. Dacă vrem masă întinsă de Domnul, neapărat trebuie să existe pe undeva și ceva dușmani. Doar cînd ai dușmani, Domnul îți întinde masa … în fața lor.

Poate că acum te confrunți cu dușmani puternici, dar trebuie să îți schimbi perspectiva: Domnul îți pregătește masa tocmai în fața dușmanilor tăi uriași. Dar nu va fi o masă ascunsă, lăturalnică, ca s-o vadă numai prietenii, ci masa ta va fi văzută și de dușmanii tăi. Cei ce ți-au vrut răul te vor vedea binecuvîntat, restaurant, achitat și promovat.

Într-un anume sens, Dumnezeu s-a folosit de Iuda mai mult decît de ceilalți ucenici. Iuda a fost „ordinat” ca să-L vîndă pe Isus. N-a fost asta doar idea lui Iuda, ci și planul Domnului.

Gestul lui Iuda a fost execrabil, dar dacă n-ar fi fost trădarea, n-ar fi fost nici Crucificarea.

Dacă n-ar fi fost Răstignirea, n-ar fi fost nici Învierea. Fără înviere, am fi fost azi fără mîntuire.

La fel de importată ca Maria și Ioan botezătorul, a fost și Iuda.

Nu te mai plînge atîta de cei ce ți-au făcut rău. Te-au mințit, te-au trădat, răzbunat sau te-au lepădat. Toți aștia ți-au făcut un mare bine. N-a fost deloc plăcut și nici drept, dar dacă Dumnezeu a permis asta, El n-a greșit.

Ai fost mințit, trădat și umilit? De fapt ți s-a făcut un mare bine. N-a fost plăcut și nici corect, dar dacă EL a permis, e pentru binele tău.

Dacă Isus s-ar fi supărat? „Tată de ce permiți să mi se întîmple așa ceva, umilința asta???” A știut că Iuda Îl va vinde, dar n-a încercat să îl oprească, dimpotrivă! Știa că trădarea face parte din planul Său Divin!

Prea des luptăm împotriva a ceea ce ne vine în cale: durere și nedreptate. Dar cu cît trăiesc mai mult, cu atît înțeleg mai mult, că nimic nu se întîmplă accidental. Chiar și opoziția, dacă avem o atitudine corectă, Dumnezeu o va folosi spre binele nostru. Unele lucruri care nu ne plac și ne deranjează, dacă EL le-ar îndepărta, nu ne-am mai atinge potențialul cel mai înalt. Tocmai vicisitudinea acea, opoziția aceea, te face și mai puternic.

Trădarea și dezamăgirea nu te va putea împiedica să îți împlinești destinul, dacă rămîi în credință.

Dumnezeu are ultimul Cuvînt și dacă nu îndepărtează răul acela, înseamnă că-l va folosi pentru binele tău!

Domnul în mod strategic așează goliații, iuzii și opoziția în viața ta.

Fără Goliat nu-ți poți lua tronul.

Fără Iuda nu-ți poți crucea și nu mori.

Fără critici nu te șlefuiești.