Îngrijorarea – are ce căuta ea in inimile copiilor Lui Dumnezeu?

Îngrijorarea poate apărea ca reacție la o multitudine de situații. Oamenii se îngrijorează și se tem de eșec, de viitor, de success, de respingere, de conflicte, de boală, de moarte, de singurătate și de o mulțime de alte posibilități reale sau imaginare. Da, REALE sau IMAGINARE.

E ciudat, cum îngrijorarea naște vlăstari în inimile noastre, deși teama/îngrijorarea în acel moment este rodul unei situații nerealiste. Mă surpind uneori îngrijorându-mă pentru situații imaginare: „Ce s-ar întâmpla dacă…?„ Vorbeam cu cineva care îmi spunea: „M-a cuprins o frică teribilă și mă îngrijorez pentru că mă gândesc – ce voi face dacă îmi voi pierde părinții?„. La momentul acesta părinții persoanei respective sunt perfect sănătoși și nu are niciun motiv de îngrijorare pentru că mărturisea: „Știu că nu am motive să mă gândesc la aceasta, însă îmi este teamă„.

Nu putem să nu admitem că oamenii se confruntă adeseori cu temeri realiste. Restructurările de la locul de muncă, boala care avansează galopant, copiii neascultători și resursele financiare insuficiente pot fi motive reale de îngrijorare, dar nu și legitime din punctul de vedere al unui creștin. Îngrijorarea este strâns legată de teamă, pentru că de la îngrijorare la teamă nu este decât un pas. Observați care sunt etapele? Întâi, diavolul aruncă o sămânță de îngrijorare, apoi această sămânță nici nu trebuie udată prea mult – este suficient să ne gândim la acele temeri – iar îngrijorarea s-a instalat.

Întrebarea retorică de la începutul articolului ne face să schimbăm registrul și să privim la perspectiva biblică asupra fricii. În 1 Petru 5:7 – Biblia spune: „ Și aruncați asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuși îngrijește de voi„. Iată că Dumnezeu ne învață ce să facem încă de la început – să îi predăm armele și să Îl lăsăm pe El să lupte pentru noi cu îngrijorările. În Romani 8:15 – Dumnezeu ne spune: „Și voi n-ați primit un duh de robie, ca să mai aveți frică; ci ați primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: „Ava!, adică Tată!„ . Îngrijorarea înrobește, încrederea în Tatăl nostru, Dumenzeu – eliberează.

Și, ca să răspundem la întrebare – îngrijorarea față de orice lucru din lume NU are ce căuta în inimile copiilor Lui Dumnezeu. Frica de Domnul și supunerea față de El trebuie să ne însuflețească. „O! de ar rămâne ei cu aceeași inimă ca să se teamă de Mine și să păzească toate poruncile Mele, ca să fie fericiți pe vecie, ei și copiii lor!„ Deuteronomul 5:29. Ce promisiune măreață!